Tăriceanu face bilanțul construcțiilor autostrăzilor: Suntem azi exact cum eram în ianuarie 2017

Publicat: 14/08/2019, 16:29

„Nu există o direcție clară care să se fi dat și pe care să o urmeze. Așa se face că azi, când discutăm despre buget, observ un lucru și vă spun că am mari dezamăgiri: de la preluarea guvernării în ianuarie 2017, au fost câteva deziderate pe care și eu și alții le-am enunțat: să începem autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov. Suntem la peste doi ani și jumătate și nu s-a întâmplat nimic. Am prevenit-o pe doamna premier că aceasta formulă de parteneriat public privat pe care a lansat-o la un moment dat nu poate să ducă la concretizarea acestui proiect. Îmi pare rău că am avut dreptate. Suntem azi exact cum eram în ianuarie 2017″, a spus Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu pentru Mediafax.

„Discut acum despre autostrada Pitești-Sibiu care face parte din Coridorul IV Pan-European. Este o bucată esențială care ar permite sudului României să se lege de Transilvania și de Vest, de Europa Centrală. În momentul de față marea parte a ramurilor industriale din economie, cum e industria automobilului, sunt situate în sudul țării. Această bucată de autostradă este ca un plămân prin care economia românească trebuie să respire. Unde suntem astăzi? În același stadiul în care eram în 2017, în care ni se spune că studiile de fezabilitate, care au fost făcute, dar care nu au fost acceptate de Comisia Europeană, ar putea să fie valabile, pe baza lor să se demareze proiectul. Ei bine, Comisia Europeană nu și-a dat acordul pe aceste studii de fezabilitate, care, dacă nu mă înșel, au o vechime de aproape 20 de ani. Nu s-au făcut alte studii noi. Și stăm blocați, nu se mișcă nimic”, a mai spus Tăriceanu.

Acesta declară că, în condițiile în care salariile și pensiile cresc, dar populația rămâne nemulțumită, este evident că trebuie verificat în altă parte care e cauza.

„Am discutat despre drumul rapid Pitești- Craiova, esențial pentru industriile care se găsesc la Craiova, pentru uzina Ford, nu se întâmplă nimic, am discutat despre autostrada care să lege Moldova de Transilvania, la fel nu se întâmplă nimic. Eu am un spirit practic mai dezvoltat decât al altora, dar nu cred că sunt singurul. Cetățenii astăzi, în România, după doi ani și jumătate de guvernare, de creștere economică, aș spune record, perioadă în care s-au mărit salariile, pensiile, a scăzut șomajul, există totuși un grad mare de nemulțumire. Sondajele arată că peste 70% din populație consideră că România merge într-o direcție greșită. În condițiile în care ai creștere economică, cresc salariile și pensiile, șomajul e scăzut, înseamnă că în altă parte sunt cauzele acestei percepții defavorabile privind actul de guvernare. Eu cred că trebuie făcut imperios ceva, dacă vrem să abordăm cu șanse alegerile viitoare și este de interes comun acest lucru”, a mai spus președintele ALDE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Iulia Vântur, evacuată în grabă cu securitate! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
Cum a ratat scriitorul Ion Băieșu un meci memorabil, în R.F.G: „Marș în cameră, haimana”
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Saturn are în sfârșit un asteroid troian, dar nu pentru mult timp